Zilele par clipe ce fug si se pierd in negura,
Iar noptile sunt tot mai grele.
Lumea pare un gol imens lipsit de sens,
Un organ mort in care viermii colcaiesc.
Nu e nimic in rest, e-un vid imens.
Si haosul se face haos
Nu e vointa, nu e nici fiinta,
E umbra veacului ce moare
E viata mortii ce se pierde,
Si-n marea particulelor de etern
Se pierde totul in nonsens.
E un pustiu ce urla a risipa,
Nu e suflare ci doar o amortire,
Ce se asterne peste tot.
Cu ochii mari, pierduti in zare,
Nu se arata totusi nici o scapare.
Si arde, si ard cu totii in desert,
In marea pulbere de om.
Nu pot simti nici o adiere,
Nu-mi amintesc nici gustul apei, al mancarii,
Nu mai iubesc, pentru ca n-am iubit.
Nu mai vreau decat sa ma pierd si eu,
Sa fiu si eu o umbra, o moarta vie in etern.
Dar totul e tarziu, tarziu,
Mult prea tarziu.